Nerăbdătoare să aştept
Doar mind-blowing pot spune! Adică ceva care îţi aruncă mintea în aer. Aşa e Dumnezeul în care mă încred.
Sâmbătă am luat decizia să aştept. Nu o decizie entuziasmantă. O decizie necesară şi înţeleaptă, dar simţită ca ceva cu zimţi, ceva uscat ce te zgârie [ce-mi plac cuvintele astea cu z, ţ, g].
Ieri Cuvântul Lui mi-a vorbit despre răbdare, ca aşteptare calmă bazată pe certitudinea că Dumnezeu este în deplin control. Mi-a spus astfel că este atât de importantă decizia pentru El, încât mă încurajează să o ţin până la capăt, să mă bucur de aşteptare, pentru că El mă pregăteşte, El pregăteşte.
Astăzi de dimineaţă, meditaţia zilnică din Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi zice: “Dumnezeu care te cheamă să aştepţi”. Am făcut ochii mari, să fiu sigură că asta scrie. Da, EXACT acelaşi lucru.
În procesul luării unei astfel de decizii, totul pare ca o închidere, o limitare. După ce o iei… se deschide cerul.
Doamne, mi-e şi teamă să mă gândesc ce pregăteşti!
Acum sunt nerăbdătoare să aştept.
Fain sa astepti… dar CE anume astepti? Sau, e secret?
Deocamdată este tăinuit motivul… Va urma într-o zi un post despre deznodământul aşteptării
Domnul să mă ţină până atunci în ascultare.
Am realizat cu ceva timp in urma ca asteptarea este cel mai greu lucru in viata crestina. Sa lupti cu incertitudinile atunci cand timpul trece si lucrurile pentru care te rogi, pe care ti le doresti, la care visezi, sa nu se intample. Si sa continui sa te rogi, sa doresti si sa visezi…
Şi nu doar cu incertitudinile, ci şi cu ispita de a face ceva pentru a scurta aşteptarea. Aceasta e provocarea cea mai mare pentru mine. Şi în plus, gândul că deznodământul ar putea fi cel nedorit.
Cand un lucru care ai vrea sa se intample nu a avut inca loc, impreuna cu frustrarea absentei, a ne-implinirii, iti ramane si speranta viitorului care ar putea sa arate altfel. Totul e inainte, deci posibil si asteptarea, oricat de grea, are sens.
Cred ca lucrul cel mai urat cu privire la ceea ce suntem tentati sa facem pt. a scurta asteptarea – vezi cazul lui Avraam care a ales “solutia” Agar pt. a-l ajuta pe Dumnezeu sa-si implineasca promisiunea – este ca un astfel de lucru este ireversibil. Adica frustrarea neimplinirii este inlocuita cu aceea a esecului; si ultima exclude frumusetea sperantei.
Lucrurile acestea le spun in egala masura pentru mine.
Trebuie sa imi amintesc mereu si mereu mie insumi ca Agar nu este o solutie, chiar daca uneori pare singura.
Nu?
Exact. Îmi place să ma uit în zare cu ochii plini de vise, în timp ce aştept. Asta e speranţa.
Pe de altă parte, prefer să mă uit la Dumnezeu. Oricum va fi, dacă aştept răspunsul şi rezolvarea Lui, va fi bine pentru mine. Şi aşa trec de la speranţă la certitudine.
Mi-e teamă să nu mă orbească speranţa, să nu mai văd şi partea cealaltă, posibilitatea neîmplinirii ei, să nu mă deconecteze de la Cel-Care-Ţine-Lucrurile-În-Mâna-Lui. Şi la deznodământ să fiu fără speranţă şi departe de Dumnezeu.
Agar – eşecul ireversibil… Foarte tare atenţionarea. Mulţumesc.