Har sau consecinţe?

Harul este paradoxal. Prima definiţie a harului pe care am învăţat-o în cadrul uceniciei: “A nu primi ceea ce meriţi”.

Dar principiul din Galateni 6:7 “Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” spune altceva.

Suntem învăţaţi mai degrabă acest principiu, decât paradoxul harului: “Faptele tale, alegerile tale au consecinţe. Mâine vei culege roadele a ceea ce semeni astăzi. În ceea ce priveşte păcatul, trebuie să suporţi consecinţele, chiar dacă l-ai mărturisit şi te-ai întors de la el. Dacă cineva trece prin încercări, sigur are vreun păcat nemărturisit, şi le merită din plin.”

Aşa ne înstrăinăm de har, noi înşine, şi avem grijă să luăm şi pe alţii cu noi.

Funcţionează acest principiu  în era harului?

job

Toată viaţa (foarte luuuungă de altfel… ) am ştiut că voi fi programator (nu îmi place termenul “programatoare”). Tatăl meu este programator, am urmat aceeaşi facultate ca şi el. Şi am ajuns programator. Acum sunt în mare cumpănă, pentru că văd că nu mi se potriveşte. Ce-i de făcut? O iau de la capăt cu şcoala? Merg mai departe şi strâng din dinţi?

Îmi doresc să fac ceva care să mă acapareze cu totul, să nu mă uit la ceas când se termină programul. Dar trebuie să fac şi bani, nu? Şi să fiu şi foarte bună în ceea ce fac.

Încotro?

Noi, generaţia de revoluţie

Ar trebui să fim o generaţie de revoluţie.

Noi: cei care ne desprindem de familiile noastre şi începem alte familii.

Revoluţie: să frângem lanţul de păcate moştenite de la părinţi, bunici, de multe generaţii încoace. Să ne scuturăm de ele şi să fim ceea ce Dumnezeu ne-a făcut să fim. Autentici. Să le dăruim copiilor noştri libertatea de a nu le purta, oportunitatea de a nu le face mai puternice.

Utopie?

Lovituri dureroase

M-am simţit zilele trecute ca un câine bătut. Şi apoi am mai primit nişte şuturi. Nu lucruri grave, dar bine plasate.

Durerea mea era foarte reală. În schimb, analizate la rece, separat, motivele erau minore. Dar au acţionat ca triggere, au adus din străfunduri sentimente şi frustări vechi, au rupt coji de pe răni în vindecare. Eram cumva între a-mi plânge de milă şi a mă revolta.

Cum confrunt pe cineva cu durerea pe care mi-a provocat-o, fără să greşesc? Ce e de făcut ca să nu păcătuiesc împotriva persoanei şi împotriva lui Dumnezeu? Şi totuşi, cum să Îi fiu pe plac lui Dumnezeu fără să îmi neg durerea acută?

Am alungat domnişoara

În urma comentariilor lui Romoflorin şi Radu în legătură cu postul “Învârtiţi domnişoara, vă rog” am reanalizat invitaţia şi am decis să o retrag pe domnişoară de pe blogul meu.
Pentru simplul motiv că cei care vor intra de acum încolo pe blog şi vor citi comentariile amintite mai sus, o vor vizita pe domnişoară cu o pre-setare în mintea lor. Nu o vor privi doar ca pe un test. Şi nu vreau ca blogul meu să fie o invitaţie de genul acesta.
Mulţumesc pentru atenţionare. Aştept în continuare ca blogul meu să fie validat în felul acesta.

Insistenţă

Mi se tulbură câteodată inima. De vreun gând, de vreo vorbă a cuiva care s-a agăţat de mine, de vreo teamă. Şi încep să fac ce mă pricep eu foarte bine: supra-analiză. Şi mă frământ, şi mă consum, şi mă agit, că doar trebuie să rezolv tulburarea. Mă şi rog, citesc din Cuvânt…

Şi la un moment dat, mai devreme sau mai târziu (în ultimul timp tot mai devreme), ajung pe genunchi. Şi transmit aceeaşi analiză muncită, toate aspectele problemei respective, tot frământându-mă. Până când… încet, încet, începe să apară lumina. Şi în lumină văd clar că problema este CU TOTUL ALTA!!! Poate legată de motivul tulburării iniţiale. Dar departe de direcţia în care mergea analiza mea raţională. Domnul pune degetul exact unde e buba.

De multe ori mi se întâmplă aşa. Şi zâmbesc, împreună cu Domnul. El într-adevăr ştie ce e în noi. Noi nu. Noi avem doar multe păreri. Una singură poate fi răspunsul la problema noastră. De obicei, e una noua. Părerea Domnului. Care singură este adevărată, perfect valabilă şi clară de tot.

Urmarea e o decizie. Pe care o iei uşor şi cu inima liniştită. Te-a convins. Lucrurile sunt simple acum. Şi inima liniştită.

Doamne, iartă-mă pentru fiecare situaţie în care m-am ridicat de pe genunchi tot tulburată, înainte ca Tu să dai la o parte întunericul.

Minciuni

Suntem oare conştienţi cât de mincinos e tatăl minciunii, stăpânitorul acestei lumi? Cât de perfid şi subtil?

Cum intră minciunile în noi?

• Moştenite din familie. Multe de tot.
• Prin cultura poporului în care ne-am născut.
• Mass-media.
• De la oamenii care ne-au influenţat în diverse etape ale vieţii.

Mă rog ca Domnul să distrugă prin Adevărul său revelat prin Duhul Sfânt, toate minciunile pe care le credem adevăruri,

• despre cine este El
• despre cine suntem fiecare din noi
• despre Cuvânt
• despre oameni
• despre trecut, prezent şi viitor

Ce rezultate au minciunile pe care le trăim ca adevăruri? Deviază un pic săgeata în arc, astfel încât să ratăm ţinta. În fiecare domeniu la care ne putem gândi.

Doamne, îţi mulţumesc pentru Cuvântul tău şi pentru Duhul Sfânt care ne călăuzeşte în TOT adevărul.

Bold

When you cannot make up your mind, which of two evenly balanced courses of action you should take, choose the bolder.

Ce este harul?

Astăzi sunt plină de conştienţa micimii mele:

> Mă încred în Dumnezeu când lucrurile merg bine. Apelez la El când nu mai pot singură.

> Renunţ cu puţin înainte de ultima bătălie.

> Ascult Cuvântul, mă bucur, decid şi uit. Îmi readuc aminte, re-decid şi re-uit.

> Îmi epuizez resursele, fără înţelepciune, şi după aceea strig cu disperare să mă ridice. (Nu eu m-am băgat singură acolo?)

> Viaţa mea: nerăbdare, frică, neîncredere, mofturi.

Mi-e greu să înţeleg dragostea şi iertarea când îmi văd gunoiul. Şi mai greu să le accept. Chiar atunci când am mai mare nevoie de ele.

Cred că se numeşte înstrăinare de har. În minţile noastre sunt atât de adânc înfipte conceptele de plată şi răsplată, încât HARUL este respins automat, ca o aberaţie. Cum să primeşti altceva decât meriţi? Cum să primeşti pe neaşteptate ceva foarte bun, ceva ce nu depinde de starea ta, de calităţile tale, de trecutul tău, de păcatele tale? Aşa ceva nu putem concepe.

Parcă harul l-am epuizat când am fost mântuiţi (prin har, prin credinţă). După aceea începem să aşteptăm aplauze de la Dumnezeu când facem bine, şi respingere când facem rău. Cum trăim harul în fiecare zi?

Doamne, zdrobeşte toate făuririle minţii mele, care mă ţin departe de harul Tău. Nu vreau să îl înţeleg. Vreau să îl primesc, să îl trăiesc şi să îl dau mai departe.