to ask or not to ask
O parte din procesul nostru de luare a deciziilor este cea în care cerem sfaturi celor din jurul nostru. Câte capete, atâtea păreri. Fiecare răspunde după cum se simte în ziua respectivă, după vremea de afară sau cursul valutar.
Oameni care cred că ne cunosc, că ştiu situaţia în care suntem şi care se cred înţelepţi. De “sfatul” lor mai bine mă lipsesc.
V-a spus cineva vreodată: “Mă voi ruga, mă voi gândi, şi îţi voi spune după aceea sfatul meu.”? De la astfel de oameni vreau sfaturi, dar nu păreri despre viaţa mea, auzite în piaţă.
Cui îi cerem sfatul?
Reciproca.
Ce fel de sfaturi dăm noi? Ne place să ne dăm cu părerea despre orice, şi mai ales despre vieţile celor din jurul nostru. Nu ajută. Din contră, poate dărâma foarte uşor.
Luca 6:31 Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
Hmmm… cred că cineva te-a supărat Ioa cu ceva sfaturi de “prin piaţă”
. Ai făcut câteva remarci puţin mai dure, dar nu pot să spun că nu sunt de acord cu tine. Ai spus foarte bine că a cere sfatul altor persoane face parte din procesul de luare a deciziilor. Evident vor fi persoane care nu ştiu să dea un sfat sau mai rău oameni care nu vorbesc şi nu întreabă pe Dumnezeu şi totuşi dau sfaturi.
Sincer cred că depinde şi de maturitatea noastră să ştim la cine mergem după un sfat. În primul rând voi merge la Dumnezeu, voi cere un sfat şi tot prin credinţa îl voi şi primi. Se mai întâmplă să vină mai greu, pentru că încă nu sunt pregătit să-l primesc sau să-l înţeleg, dar vine întotdeauna. De departe e sfatul care îmi face cel mai mult bine, chiar dacă e cel mai greu de acceptat.
Apoi sunt prieteni în care am încredere şi le cer sfatul: poate au trecut şi ei prin situaţia mea şi au învaţat ceva care m-ar putea ajuta. Nu cauţi astfel nepărat o direcţie, poate doar să fii ascultat, acceptat şi înţeles în incercarea prin care treci. Poverile sunt mai uşor de purtat dacă sunt împărtăşite.
Şi nu în ultimul rând merg la părinţi. Le spun prin ce trec, ce planuri am şi cum m-am gândit să acţionez. Spre surprinderea nu a venit nici un sfat miraculos din partea lor în ultimii ani, dar faptul că am discutat cu ei, că ei ştiu de mine, ei înţeleg cu ce mă lupt, îmi face şi mie bine şi lor. Părinţii ar trebui să rămână implicaţi în procesul nostru decizional atât timp cât ne mai putem bucura de ei. Greutatea sfatului lor scade pe măsură ne maturizăm, dar bucuria de a discuta cu ei şi de a fi mângâiat rămâne.
Ioa curaj! Sfatul pentru tine de la Dumnezeu e pe drum… fii gata sa-l primeşti