You cannot have wings and roots at the same time.

Mândrie şi prejudecată

Nu, nu e vorba despre carte, nici despre film.

Se pare că e noul trend primăvară-vară 2008 printre creştini. S-a prins şi de mine. Sunt oameni cu care vorbesc, pentru care îmi fac timp, iar alţii pe care doar îi salut şi merg mai departe. Contează mult părerea unora, si deloc a altora. Când mă întâlnesc cu cineva “important” sunt foarte atentă cum mă îmbrac, cât de lustruite sunt cizmele… pantalonii de camuflaj nici nu intră în discuţie. La unii oameni mă uit în sus, la alţii de sus. Pe ce criteriu aleg?

Renunţare… sau nu

De ce e aşa uşor să renunţi la ceva ce îţi place, pentru cineva care e important pentru tine? Nici nu trebuie să îţi ceară să renunţi. Doar dacă auzi că nu e de acord cu ceva, parcă nici ţie nu îţi mai place, nu mai vrei să faci lucrul respectiv.

De ce, deşi spunem că Dumnezeu e important pentru noi, nu renunţăm… câteodată nici nu ne gândim să renunţăm… la ceea ce ne place nouă dar nu îi place Lui?

Deer vs. rabbit

A girl putting herself out in the open during The Chase, is like a deer putting its chest against the hunter’s weapon. You suddenly want to hunt wabbits!

Cum anume?

Versetul meu preferat spune: “Eu, zice Domnul, te voi învăţa şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui şi voi avea privirea îndreptată asupra ta.” (Psalm 32:

Cum ne călăuzeşte Domnul? Ne rugăm ca El să ne arate care este următorul pas… “Să accept jobul ăsta sau nu?”, “Să mă întâlnesc cu persoana asta sau nu?”, “Cum să mă port faţă de ea?”, “Să mă implic în lucrarea asta?”, “Să vorbesc sau să tac?”… Ne rugăm şi postim, le spunem şi altora să se roage şi să postească împreună cu noi.

Cum vine călăuzirea? Versete, predici, cărţi, persoane, circumstanţe, gânduri… Când prin toate Domnul spune acelaşi lucru, înseamnă că ne călăuzeşte în direcţia respectivă.

De câte ori însă am luat deja decizia în inima noastră, şi nu mai contează ce ne spune Domnul? Ne rugăm doar pentru a primi confirmare pentru o decizie pe care am luat-o de capul nostru deja… Venim cu o inimă vicleană înaintea Domnului, spiritualizăm procesul de căutare a călăuzirii, pentru a ne linişti inimile…

Cum ştiu că ceea ce eu înţeleg că este călăuzire din partea Domnului, nu este de fapt de la mine? Cum ştiu că sunt călăuzită de El şi nu de dorinţele mele?

Bliscipline :: bliss by discipline.

Don’t worry about the people in the past, there’s a reason they didn’t make it in your future.

If I have an issue, it’s all I have.

emotyphoon

Ne rugăm… ajunge?

Ne rugăm. Am trecut de faza în care nu ne place să ne rugăm, sau nu avem chef. Ne rugăm, avem liste de rugăciune, grupuri de rugăciune, petrecem timp singuri în rugăciune. “Mă rog pentru tine” a devenit o formă de încurajare între noi.
Totuşi, nu vedem minunile pe care le aşteptăm. Nu primim răspunsurile pe care le dorim şi le cerem. Vieţile noastre se desfăşoară cam la fel, cu mici variaţii.

De ce? Doar ne rugăm…

Pentru că nu e suficient să ne rugăm. Trebuie să credem în primul rând.

Minunile Domnului Isus au fost posibile datorită credinţei oamenilor. El rosteşte cuvintele “Credinţa ta te-a mântuit.” de multe ori. În Nazaret însă, “n-a făcut multe minuni [...] , din pricina necredinţei lor” (Matei 13:58).

Câte rugăciuni ai spus, fără credinţă…? Ce s-a întâmplat cu ele? Câte vei mai spune de acum încolo tot aşa? Gândeşte-te la toate lucrurile pentru care te rogi. Crezi că Dumnezeu le poate împlini?

“Dar când va veni Fiul Omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18: