Nu, nu e vorba despre carte, nici despre film.

Se pare că e noul trend primăvară-vară 2008 printre creştini. S-a prins şi de mine. Sunt oameni cu care vorbesc, pentru care îmi fac timp, iar alţii pe care doar îi salut şi merg mai departe. Contează mult părerea unora, si deloc a altora. Când mă întâlnesc cu cineva “important” sunt foarte atentă cum mă îmbrac, cât de lustruite sunt cizmele… pantalonii de camuflaj nici nu intră în discuţie. La unii oameni mă uit în sus, la alţii de sus. Pe ce criteriu aleg?

Mândrie şi prejudecată.

Dacă mă opresc, şi mă uit în jur cu atenţie, cu antenele întinse şi wirelessul pornit, uitând de mine, încep să văd oamenii. Nu mai încerc să marchez puncte în ochii lor, nu îi mai văd ca surse de a marca puncte în ochii altora, nu mai fac un algoritm de estimare a câştigului. Iar pe ceilalţi nu îmi mai vine să îi ignor şi să îi evit.

Se conturează slăbiciuni şi nevoi. Se aud ecouri din tragedia vieţii fiecăruia în parte. Toţi am primit lovituri şi mai primim încă. Se egalizează categoriile. Cei la care mă uit în sus au slăbiciuni şi nevoi. Cei la care mă uit de sus au slăbiciuni şi nevoi.

Cel mai mare dar pe care îl pot face cuiva este acceptarea. Fiecărei persoane cu care mă întâlnesc îi pot da harul* de a fi ceea ce este; fără să emit păreri, fără să dau sfaturi, fără să judec, fără să critic, fără să îmi dau ochii peste cap la ce zice, chiar dacă nu sunt de acord, fără aere de superioritate. Uitând de mine.

Fără mândrie sau prejudecată.

* giving grace to each other…. Expresia mi-a venit în minte zilele trecute, în urma unei întâmplări. E dureros să fii într-o vale adâncă, să te străduieşti să trăieşti câte o zi pe rând, inspirând şi expirând constant, şi să primeşti doar sfaturi, priviri pline de judecată, critici. Oameni bine intenţionaţi [sau nu], care nu au nici cea mai vagă idee prin ce treci, fac exces de zel convinşi fiind că marchează puncte în ochii lui Dumnezeu. Am primit în mijlocul acestei văi, un pic de har de la cineva. Harul de a fi aşa cum sunt, pe-aici pe unde trec. Harul de a-mi trăi încercarea fără a-mi afişa un zâmbet fals. Am fost privită sincer şi deschis, cu acceptare, şi grijă, fără sfaturi şi păreri. 2 minute. Atât a durat. A fost mană în pustie. Şi m-a făcut să fiu atentă să dau şi eu har celor din jur.