Mândru că eşti mândru?

Discursurile lui C.S. Lewis mă fascinează. Argumentele lui sunt atât de naturale încât mă întreb cum de nu mi-am dat seama singură de concluzii, înainte de a le citi. Ultimele descoperiri sunt despre mândrie. Subiect sensibil. Mai ales că am fost acuzată că sunt mândră. Şi, recunosc, după prima reacţie de revoltă, am simţit un fior de mândrie că sunt considerată mândră. Un semnal de alarmă, înclin să cred. Un simptom al unui păcat, al Mândriei desigur.

C.S. Lewis caracterizează Mândria astfel:

“După spusele înţelepţilor creştini, viciul esenţial, acel rău al tuturor relelor, este Mândria. Desfrânarea, mânia, lăcomia, beţia  şi toate celelalte sunt nişte înţepături de insectă în comparaţie cu ea: prin Mândrie a devenit diavolul ceea ce este. Mândria este calea către toate celelalte vicii: este starea de spirit complet opusă lui Dumnezeu… Dacă doriţi să aflaţi cât de mare este acest păcat în dumneavoastră, cel mai simplu mod de a o face este să vă întrebaţi: “Cât de mult detest ca alţii să mă dojenească, să refuze să mă bage în seamă, să se amestece în treburile mele, să mă trateze de sus sau să facă pe grozavii?”

 

Cheia problemei este că mândria fiecărui om se află în competiţie cu mândria tuturor celorlalţi. Tocmai pentru că am vrut eu să monopolizez interesul tuturor la această petrecere sunt atât de enervat acum că altcineva a făcut-o. Mândria este în chip fundamental competitivă. Mândriei faptul de a poseda ceva nu îi provoacă nici o plăcere, ci  numai faptul de a poseda mai mult decât cel de alături. Spunem că oamenii sunt mândri că sunt bogaţi, inteligenţi sau arătoşi, dar nu este adevărat. Sunt mândri pentru că sunt mai bogaţi, mai inteligenţi sau mai arătoşi decât alţii. Dacă toţi ceilalţi ar deveni la fel de bogaţi, de inteligenţi sau de arătoşi nu ar mai exista nici un motiv de a se mândri. Comparaţia este cea care te face mândru: plăcerea de a fi deasupra celorlalţi. Dacă elementul de competiţie dispare, mândria dispare şi ea.”

Cât de mândru eşti?