Direct din Iad

Continuând meditarea asupra subiectului Mândriei, C.S. Lewis face nişte afirmaţii şocante. Pe mine m-au pus pe gânduri serios… Se încearcă motivarea oamenilor de la amvoane, prin creşterea stimei de sine, pentru a-i ţine departe de păcat. Şi funcţionează! Te gândeşti că eşti copilul lui Dumnezeu, fiu de rege sau prinţesă, şi atunci nu se cuvine să păcătuieşti.

Nu e asta mândrie?

Lepădarea de sine nu se mai poartă însă.

C.S. Lewis: “Este înfricoşător că cel mai grav dintre toate viciile se poate strecura neştiut în chiar centrul vieţii noastre religioase. Însă se poate înţelege de ce. Viciile celelalte, mai puţin grave, ne vin de la diavolul ce ne munceşte prin intermediul firii noastre animale. Dar acesta nu ne vine chiar deloc prin intermediul firii animale. El vine direct din Iad. Este pur spiritual; în consecinţă, el este cu mult mai subtil şi mai letal.

Din acelaşi motiv, Mândria poate fi folosită pentru dominarea viciilor simple. Chiar dascălii fac de multe ori apel la Mândria vreunui şcolar sau, cum o numesc ei, respectul faţă de sine, pentru a-l face să se comporte cum trebuie; mulţi sunt acei oameni care şi-au învins laşitatea, desfrânarea sau temperamentul iute la mânie învăţând să se gândească la ele ca fiind sub demnitatea lor – adică prin Mândrie. 

Diavolul râde. El este foarte mulţumit să vă vadă devenind caşti, curajoşi şi stăpâni pe sine atâta timp cât el îşi instaurează fără încetare în voi Dictatura Mândriei – la fel de mulţumit ar fi el să vă vadă vindecaţi de degerături dacă, în schimb, ar fi lăsat să vă dea un cancer. Căci Mândria este un cancer spiritual: ea devorează însăşi posibilitatea iubirii, a mulţumirii, sau chiar a bunului simţ.”