Tu ce aşteptări ai?
Nu poţi şti ce va urma. Nu poţi şti cum va fi viaţa ta peste un an, peste 5 sau 25. Gândeşte-te cum te aşteptai să fie viaţa ta astăzi. Când ai împlinit 18 ani, aveai planul bine făcut în mintea ta. Voi urma facultatea asta, după aceea masterul. Între timp mă voi căsători şi până la 30 de ani cred că voi avea si 2 copii. Te-a luat viaţa prin surprindere până acum? Dacă eşti tânăr, distracţia de-abia acum începe.
Mintea şi inima sunt construite pentru a face planuri. Cel mai mult facem planuri şi vise despre Marea Dragoste, Partenerul Ideal, Sufletul Pereche… sau cum vreţi să îi spuneţi. Ne ajută mult şi poveştile cu prinţi şi prinţese în copilărie, apoi în adolescenţă fanteziile legate de vreo vedetă “perfectă”, iar filmele romantice, comedii sau drame, ne hrănesc iluziile.
Ce aşteptări are o fată de 20 şi ceva de ani de la un băiat?
Ce aşteptări are o tânără femeie de la bărbatul cu care este logodită?
Realiste sau nu?
Să facem un exerciţiu: să înlocuim “şi vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi” cu situaţiile concrete pe care le vedem în familiile noastre şi în jurul nostru. Certuri. Mânie. Suferinţă. Probleme financiare. Soţi creştini care încep să bea şi devin violenţi. Soţii care pierd o sarcină purtată cu greu timp de 5-6 luni. Copii care se nasc cu nevoi speciale. Părinţi bolnavi de cancer şi luaţi de lângă copii prea devreme. Accidente de maşină absurde.
Nu, nu acestea sunt aşteptările noastre. Dar dacă ne deschidem ochii vedem. Dacă ne uităm dincolo de fantezie, vedem tărâmul real, în care fericirea este împletită cu suferinţa. Nu se pot despărţi. Orice lucru extraordinar din viaţa ta este pe marginea prăpastiei. Îl poţi pierde oricând. Nu ştii ce va urma.
Am ales cele două extreme, pentru a putea înţelege variante de mijloc. Să facem un echilibru între scenariile romantice şi tragediile care ni se pot întâmpla chiar şi nouă. Să avem aşteptări realiste. Să ne reglăm după Cuvântul lui Dumnezeu. Acolo nu am întâlnit vieţi perfecte. El ne spune clar:
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. (Proverbe 19.21)
De ce îngăduie Domnul tragedii în vieţile şi familiile noastre? De ce putem fi siguri că vom suferi în viitor?
1. Pentru că El ne prelucrează. Suntem pe nicovală. Împlinirea după care tânjim, pe care o visăm şi o aşteptăm, va veni cu siguranţă. Dar nu aici.
2. Pentru a arăta altora lucrările Lui în viaţa noastră. Atunci când treci pe unde n-ai visat vreodată, ai o alegere. Să Îl lauzi pe El, pentru că te iubeşte şi ştie ce face, sau să îl acuzi pe El. Cei din jur se uită la tine să îţi vadă reacţia. Care va fi?
Căci chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da nici un rod, rodul măslinului va lipsi, şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule, şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele!
Domnul Dumnezeul este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor, şi mă face să merg pe înălţimile mele. (Habacuc 3:17-19)
Şi astfel ajungi la rugăciunea: Facă-se voia Ta!
Nu cu o imagine idilică în minte, nu cu un zâmbet ireal, cerându-I lui Dumnezeu să îţi împlinească aşteptările şi planurile, ci cu o teamă sfântă, cu reverenţă în faţa Celui Ce Hotărăşte Soarta Fiecărui Om.
Incursiune in viitor
Am căutat în interiorul meu flacăra pasiunii eterne. Totul era încercuit de valurile spumoase ale mării, nelăsând să se întrevadă cercul luminii. Dorinţa pasiunii îmi ardea sufletul, mă căuta, îmi striga numele, dar se auzea doar ecoul. Sunetele iubirii îmi gâdilau buzele, muşcând din trupul celui dorit.
Timid, el se apropie de tine şi, sărutându-ţi buzele, lacrimi mari şi fierbinţi îi curg pe obraz, iar locul unde îţi atinge pielea te arde. Duios, îţi atinge fiecare parte a trupului şi tresare ca o floare de cais în adierea vântului de primăvară. El te doreşte în sufletul lui. Dorinţa lui nu e meschină ca a altora, ci e una izvorâtă din străfunduri. Eşti ceea ce şi-a imaginat de atâta vreme. Cu un gest îl poţi face să atingă zenitul sau, dimpotrivă, amărăciunea să-l copleşească, atingând nadirul.
Cu nervii încordaţi, cu muşchii crispaţi, i se pare un sacrilegiu atingând pielea ta diafană. Îndrăzneşte să zâmbească totuşi şi-ţi şopteşte mai mult tainic:
- Frumoasa mea, nu ştiu decât atât: că te iubesc!
Apoi, plecându-şi buzele asupra frunţii tale, se opreşte din sărutări dulci abia când ajunge la tălpi. Dorinţa lui e îndreptăţită sau păgână ? Şi totuşi, el zâmbeşte, uitând de astă dată să mai plângă. L-ai făcut să uite definitiv trecutul. Ce-i va hărăzi viitorul? Puterea ta va trece laolaltă cu a lui? Chiar de cuvintele lunii încercuiesc involuntar sufletul meu rătăcit, puterea dorinţei de a te ibi le izbeşte, transformându-le în versuri efemere, înzestrate cu picături de lumină.
Sunt conştientă de această călătorie; spinii vor rămâne în urmă, numai petalele florilor sunt martorele iubirii către credinţă.. Sufletele noastre legate prin cuvânt se apără cu scutul luminii, ocupând cu încredere tronul din mijlocul cerului senin.
Paşii sunt egali şi, cu puterea credinţei, vor triumfa, găsindu-şi pacea şi liniştea. Am încredere, îmi doresc prea mult, iar gândul eşecului s-a rătăcit, uitând că urmele paşilor egali sunt îngereşti.
Pe langa faptul ca pomul fericirii nu mai creste pe pamant, totusi, apropo de familii – cineva a intalnit o familie tare fericita si bineinteles ca incepi sa-ti pui semne de intrebare cand vezi asa ceva. Familia intrebata care este secretul casniciei lor, a raspuns (parafrazat putintel): “ne iertam mult”… si cred ca e adevarat.