Category Archives: viaţă

Sunt un copil

Ma doare o vorbă răutăcioasă, mă dor atitudini negative, mă doare supărarea altor oameni și mă sfâșie suferința celor foarte dragi.

Cred ce mi se spune, nu sunt suspicioasă și nici circumspectă. Pur și simplu cred.

Visez cu ochii deschiși, îmi fac speranțe foarte ușor și am așteptări de la oameni.

Mă bucur de nu mai pot că ninge și m-aș juca cu orice „căciel” care dă din coadă la mine.

Nu știu să fiu altfel. Trebuie?

Reclame

Me da um cantinho

Oare ai vreodată nevoie de mai mult? Când iubești, ți-ajunge un colț de pâine pe un colț de masă, atâta timp cât îl împarți. Un colț de pat e suficient doar dacă e încălzit.

Și totuși, ai nevoie de un colțișor. Al tău, în care să te întâlnești cu tine, pe care să îl împarți cu tine însuți, în care să nu fie nevoie să dai explicații, să ai grijă să nu deranjezi, să nu incomodezi. În care confortul tău e cel mai important. În care ceea ce îți place ție, oricât de random ar fi, e important, nu trebuie explicat sau exemplificat. Pentru că tu știi deja de ce îți place și e ok.

Me da un cantinho în brațele tale și în mine.


Homo nelimitatus

Problema este că nu putem alege simultan tot. Așa că trăim paralizate de indecizie, terorizate că fiecare alegere ar putea fi una proastă. La fel de neliniștitoare este și situația în care reușești să faci o alegere, iar după aceea te simți de parcă, luând o decizie concretă, ai fi asasinat o altă fațetă a ființei tale. Alegând Ușa Numărul Trei, ne temem să nu fi ucis o parte diferită – dar de o importanță la fel de mare – a sufletului nostru, care nu s-ar fi putut manifesta decât dacă am fi trecut pragul Ușii Numărul Unu sau al Ușii Numărul Doi.

Filozoful Odo Marquad a remarcat ca în limba germană există o corelație între cuvântul zwei (doi) și cuvântul zweifel (îndoială), sugerând că două lucruri din orice categorie generează automat posibilitatea incertitudinii în viețile noastre. Închipuiți-vă viața în care o persoană este confruntată în fiecare zi nu cu două, nici măcar cu trei, ci cu zeci de alegeri, și puteți începe să înțelegeți de ce lumea modernă a devenit, în ciuda tuturor avantajelor sale, o mașinărie generatoare de nevroze de cea mai mare gravitate. Într-o lume cu o asemenea abundență de posibilități, mulți dintre noi ajung să fie vlăguiți de indecizie. Sau deraiem de nenumărate ori de pe drumul vieților noastre, dând înapoi pentru a încerca ușile pe care le-am neglijat în prima rundă, disperați ca de această dată să alegem corect. Sau ajungem să comparăm compulsiv – să ne măsurăm mereu viața raportând-o la viața altei persoane, întrebându-ne în secret dacă n-ar fi trebuit să urmăm calea aceleia.

Toate aceste alegeri și toate aceste dorințe neîmplinite pot ajunge să bântuie într-un mod ciudat viețile noastre moderne – de parcă fantomele tuturor celorlalte posibilități pentru care nu am optat ar rămâne pentru totdeauna într-o lume a umbrelor aflată în jurul nostru, întrebându-ne în permanență: „Ești sigur că asta ți-ai dorit cu adevărat?”

Elizabeth Gilbert


Refocus: I am a runner!

runner

Odată cu iniţiativa TOTB: Primul maraton. De ce? mi-am adus aminte de postul de mai jos, publicat toamna trecută… Ţinta rămâne, voi pleca în concediu dar voi continua să mă antrenez. În toamnă, prima competiţie!!! 🙂

––––––––––-

Îmi place să fac sport. Am practicat mai multe sporturi, dar nu intens: patinaj, înot, schi, tenis de câmp. De plăcere am jucat baschet şi am mers cu rolele. Am urcat munţi. Am avut şi abonament la sală de câteva ori. Dar tot timpul am crezut că nu am rezistenţă fizică.

Citește în continuare


I am a runner!

Îmi place să fac sport. Am practicat mai multe sporturi, dar nu intens: patinaj, înot, schi, tenis de câmp. De plăcere am jucat baschet şi am mers cu rolele. Am urcat munţi. Am avut şi abonament la sală de câteva ori. Dar tot timpul am crezut că nu am rezistenţă fizică.

runner

În aprilie 2008 am început să alerg. Există un loc excelent în Braşov, pe stadionul Liceului Sportiv, la poalele Tâmpei, literally. Mai ales că se aleargă pe o suprafaţă soft, pe zgură, nu pe asfalt. O tură de teren, pe primul culoar al pistei de alergare, are o distanţă de 300 m.  Prima oară am rezistat 3 ture 🙂 Treptat am crescut numărul de ture. Prima victorie a fost când am alergat 4.5km (15 ture) fără oprire. În august 2008, după 3 luni de când am început, am alergat pentru prima oară 10km. Extraordinară senzaţie!

După o pauză pe durata sezonului rece, am început din nou să alerg în primăvara acestui an.

În urmă cu 3 săptămâni, un coleg de la GlaxoSmithKline (GSK) m-a întrebat ce sport am făcut. „Mai multe. Din păcate nici unul de performanţă. Acum alerg.” Am descoperit astfel că este maratonist, pasionat. M-a rugat să îl înlocuiesc în echipa GSK de ştafetă de la Maratonul Internaţional Bucureşti, pentru ca el să participe la cursa individuală (42,195 km). Wow!!! 🙂 Prima competiţie. Fiecare din cei 4 membri ai echipei trebuie să alerge 10,548 km.

Am început să mă antrenez pentru 10.5km, de 3 ori pe săptămână. Cu mult entuziasm. Săptămâna trecută am reuşit să alerg distanţa în 1:07 🙂

Şi m-am accidentat. Wow… 😦 Prima accidentare, înainte de prima competiţie. Durere în spatele genunchiului drept. Nu mai putea face extensia completă a piciorului în alergare, şi nici în mers normal. În plus, au apărut şi dureri de spate.

Acum, după 4 zile de repaus, masaj şi BenGay, încă am dureri. Nici nu se pune problema să mai particip duminică la maraton. Luni am programare la ortoped.

Oricum, acesta este începutul doar 🙂 Sunt virusată. Vreau să alerg!!! Zilele astea de repaus sunt un chin. Dar aşa s-a născut visul de a alerga la maraton, cursa individuală de 42,195 km. Peste doi ani, dacă mă ajută Domnul.

I am a runner!