Tag Archives: viata

Me da um cantinho

Oare ai vreodată nevoie de mai mult? Când iubești, ți-ajunge un colț de pâine pe un colț de masă, atâta timp cât îl împarți. Un colț de pat e suficient doar dacă e încălzit.

Și totuși, ai nevoie de un colțișor. Al tău, în care să te întâlnești cu tine, pe care să îl împarți cu tine însuți, în care să nu fie nevoie să dai explicații, să ai grijă să nu deranjezi, să nu incomodezi. În care confortul tău e cel mai important. În care ceea ce îți place ție, oricât de random ar fi, e important, nu trebuie explicat sau exemplificat. Pentru că tu știi deja de ce îți place și e ok.

Me da un cantinho în brațele tale și în mine.

Reclame

Homo nelimitatus

Problema este că nu putem alege simultan tot. Așa că trăim paralizate de indecizie, terorizate că fiecare alegere ar putea fi una proastă. La fel de neliniștitoare este și situația în care reușești să faci o alegere, iar după aceea te simți de parcă, luând o decizie concretă, ai fi asasinat o altă fațetă a ființei tale. Alegând Ușa Numărul Trei, ne temem să nu fi ucis o parte diferită – dar de o importanță la fel de mare – a sufletului nostru, care nu s-ar fi putut manifesta decât dacă am fi trecut pragul Ușii Numărul Unu sau al Ușii Numărul Doi.

Filozoful Odo Marquad a remarcat ca în limba germană există o corelație între cuvântul zwei (doi) și cuvântul zweifel (îndoială), sugerând că două lucruri din orice categorie generează automat posibilitatea incertitudinii în viețile noastre. Închipuiți-vă viața în care o persoană este confruntată în fiecare zi nu cu două, nici măcar cu trei, ci cu zeci de alegeri, și puteți începe să înțelegeți de ce lumea modernă a devenit, în ciuda tuturor avantajelor sale, o mașinărie generatoare de nevroze de cea mai mare gravitate. Într-o lume cu o asemenea abundență de posibilități, mulți dintre noi ajung să fie vlăguiți de indecizie. Sau deraiem de nenumărate ori de pe drumul vieților noastre, dând înapoi pentru a încerca ușile pe care le-am neglijat în prima rundă, disperați ca de această dată să alegem corect. Sau ajungem să comparăm compulsiv – să ne măsurăm mereu viața raportând-o la viața altei persoane, întrebându-ne în secret dacă n-ar fi trebuit să urmăm calea aceleia.

Toate aceste alegeri și toate aceste dorințe neîmplinite pot ajunge să bântuie într-un mod ciudat viețile noastre moderne – de parcă fantomele tuturor celorlalte posibilități pentru care nu am optat ar rămâne pentru totdeauna într-o lume a umbrelor aflată în jurul nostru, întrebându-ne în permanență: „Ești sigur că asta ți-ai dorit cu adevărat?”

Elizabeth Gilbert